Ăsta este defapt primul post scris în 2012, ocazie numa’ bună de urat La mulți ani!
Astăzi vorbim puțin despre sesiune, dacă vă amintiți de pe vremea când erați studenți, iar dacă sunteți studenți vă amintesc că n-ar trebui să citiți acum acest post .
Sesiunea e perioada din viață plina de creativitate, idei şi inițiative, de a face orice altceva decât ce e nevoie pentru examenul următor. E cel mai bun moment să îți descoperi pasiuni noi, să te îndrăgostești sau pur și simplu să nu faci nimic.
Și pentru că sunt un student adevărat mă regăsesc și eu în starea de mai sus… tocmai am terminat de citit o carte și mă apuc de alta. Evident, niciuna nu are legătură cu examenele ce urmează… dar asta e, examenele vin și trec (cu bine, sper).
Și că tot n-am mai vorbit cu mulți dintre voi de ceva vreme profit de acest post să vă urez multă baftă și o sesiune ușoară!
PS: Îmi puteți spune într-un comentariu ce faceți voi în sesiune
Analizând de multe ori comportamentul oamenilor din punct de vedere economic, am reușit să conturez câteva personaje pe care le voi descrie în următoarele rânduri. Sper să vă placă
Fripturiștii 1
În această categorie se încadrează acei oameni care vor să scoată bani din orice, nu iartă nimic și nu uită niciodată să întrebe de profit. Cumpără de la prieteni, testează și vând mai departe. Le place să schimbe des tot felul de produse, dar mai ales accesorii de îmbrăcăminte și telefoane.
Cardiacii
Cardiacii sunt acei oameni care preferă să tină banii la saltea, sau la banca(tot cam pe acolo.. ), pentru ei orice cheltuială presupune un risc, de asta nu fac cumpărături prea des, și de multe ori sunt foarte cumpătați. Deși de multe ori își doresc ceva și au bani să cumpere, totuși nu cumpără dintr-un sentiment de nesiguranță.
Sălbaticii
Aceste personaje sunt oarecum opusul cardiacilor, cumpără de multe ori lucruri de care nu prea au nevoie. Acționează după un anumit impuls(toane), în unele momente ar fi dispuși să investească în ceva, chiar dacă nu cred prea mult în investiția lor. La fel ca și fripturiștii le plac schimbările de accesorii. Cumpără des și rareori sunt interesați de branduri.
Culturiștii
Cumpără de multe ori lucruri scumpe sunt pasionați de branduri. Deseori știu și povești despre aceste branduri, iar când le spun tind să exagereze în favoarea lor. Nu sunt modești deloc, se simt importanți ca și consumatori ai anumitor branduri. Uneori nu știu altceva despre ele decât prețul produselor. Deși cheltuiesc bani mulți pe diverse lucruri nu cumpără așa des ca sălbaticii.
Vânătorii de reduceri
Cumpără îmbrăcăminte doar în sezonul de reduceri. În supermarketuri cumpără des produse de care nu au mare nevoie, dar care au reduceri mari. Nu le place să investească. Nu prea sunt interesați de branduri.
DISCLAIMER
Dacă te-ai regăsit într-unul din personajele de mai sus și te-ai simțit ofensat, este vina ta că te-ai căutat .
Asta este luna în care dacă ești mic abia aștepți vacanța de iarnă, zăpada și pe Moș Craciun .
Dacă ești puțin mai mare te bucuri de ieșirile la cumpărături (nu de cozi și de aglomerație ), și de cadourile pentru cei dragi pe care abia aștepți să le oferi. Dacă ești și angajat te bucuri și de prima de sărbători.
Casele se bucură de brăduți împodobiți, terasele de clienți numeroși și mireasmă de vin fiert, magazinele de mulți cumpărători, iar noi de căldura din case .
Am văzut de curând documentarul Life in a day, și reprezintă o adevărată monstră de diversitate culturală. Un film interesant ce surprinde aceeași zi din viața multor oameni așa cum este ea, cu întâmplări bune sau rele, cu activități noi sau rutină. Mi-a plăcut mult acest film și vi-l recomand dacă vreți să vedeți și altceva.
Filmul este compus din filmulețe filmate într-o singură zi în întreaga lume. Îl găsiti pe YouTube.
Nu, nu este despre ce am pățit eu când făceam cumpărăturile zilnice… simt nevoia să menționez asta ca să înlătur orice așteptare creeată de titlu.
Cred că orice magazin își dorește să cumperi de cât mai multe ori de la el(creștere pe verticală), iar pentru asta încearcă să îți ofere o experiență cât mai plăcută. E vorba de acel “ceva” unic pe care nu l-ai mai întâlnit și la alt magazin.
Că tot am vorbit săptămâna trecută de magazine online, astăzi o să folosesc un exemplu din același domeniu.
Cam atât… voi ce experiențe plăcute ați avut, sau ați văzut, la magazin?
Comerțul, acest “schimb de lucruri” este una dintre cele mai vechi îndeletniciri sociale a oamenilor, care de-a lungul timpului a avut de trecut prin mai multe provocări.
Din cauza supraaglomerării orașelor a devenit oarecum limitat la cele mai căutate produse.
O dată cu apariția internetului această problemă a fost rezolvată, nemaifiind nevoie ca schimbul să se producă într-un spațiu fizic, iar produsele să fie prezentate și stocate în spații accesibile cumpărătorilor în care chiria nu este tocmai mică.
O altă problemă este timpul… Trăim în timpuri în care nu mai apucăm să facem multe lucruri după ce ne întoarcem de la job, și rămâne puțin timp chiar și pentru cumpărăturile de rutină. Iată cum au rezolvat această problema coreenii, oameni care se știe că sunt mult mai muncitori decât europenii.
Îmi amintesc cum anul trecut, la sfârșitul vacanței scriam despre toate locurile pe care le-am vizitat și toate lucrurile văzute în aceste locuri. Astăzi voi scrie despre lucrurile mai diferite pe care le-am făcut în aceasta vară( în ordine cronologică ).
Escaladă
Asta primăvară la Timișoara, cu ocazia evenimentului ITFest, evident a fost prima dată. Concluzie, dragoste la prima vedere(urcare ) ), de atunci nu am mai practicat, dar nu o să ratez vreo ocazie… Mai multe puteți să citiți( și să vedeți ) aici.
Yachting
Habar nu avem ce înseamnă înainte să o fac. Am făcut-o, a fost frumos… sper să mai fie ocazii . Detalii aici.
Tiroliană
Ah… de asta auzisem, știam cam ce e, și mai încercasem prin parcuri, am încercat cât de mult am putut în CROS Camp.
Mi-am amintit de o întâmplare, fenomen economic ce l-am văzut pe viu, și o să vă spun o scurtă poveste despre cât de mult contează prețul unui produs. Teoria economică ne spune că prețul echilibrat este acela la care vânzătorul este dispus să vândă iar cumpărătorul să cumpere…
Când eram în anul doi la ASE, lângă facultate era o covrigărie care avea mare succes. Mereu erau cozi de câte șase șapte metri, iar majoritatea cumpărătorilor erau studenți sau cadre didactice de la facultate. Un covrig costa un leu. Cozile ocupau tot trotuarul și de multe ori oamenii erau nevoiți să meargă pe stradă pentru a trece de zona aia. Peste drum era o altă covrigărie, dar care nu avea așa mulți cumpărători, fie oamenii nu o vedeau, fie studenții nu vroiau să treacă strada până acolo…
Într-o zi când am mers la covrigi, am observat că nimeni nu mai stătea la coadă la covrigăria populară, iar prețul devenise un leu și douăzeci de bani. Întreaga coadă se mutase la covrigăria de peste drum unde un covrig costa un leu… și eu tot așa am făcut, m-am dus la covrigăria de peste drum.
Peste câteva zile covrigăria populară revine la prețul inițial, cel de un leu și își recapătă celebra coadă la covrigi.
Ce se întâmpla defapt…
Când un student, coleg de-al meu, se ducea la covrigi, nu se ducea să cumpere doar pentru el, cerea bani de la mai mulți. Fiecare plătea câte un leu, iar colegul se ducea cu bani ficși. Când prețul, care devenise popular, s-a schimbat, studenții s-au trezit în fața magazinului cu mai puțini bani decât aveau nevoie pentru a cumpăra cantitatea necesară, astfel pentru aceeași cantitate studenții erau nevoiți să treacă strada, ceea ce au și făcut.
Ce am învățat din asta?
Magazinul popular, în timp, stabilise un așa-zis trend în zonă. Unul din factorii care întrețineau coada permanent, era prețul. Factor care s-a dovedit foarte sensibil.
Am mai învățat că deși uneori faci greșeli ca cea de mai sus, dacă ești norocos o poți repara fără pierderi semnificative.
… cam asta a fost povestea de astăzi, sper că va plăcut și că aveți ce să învățați din ea.
Uite că a venit momentul să vorbesc și despre asta. Când am intrat în facultate, boboc fiind, unul din primele lucruri pe care l-am făcut a fost să mă înscriu în SiSC (Sindicatul Studentilor din Cibernetică) de atunci pentru mine studenția a devenit mult mai frumoasă. În liceu participasem la unul din proiectele SiSC și de atunci îmi făcusem o părere pozitivă despre oamenii ăștia printre care vroiam să ajung și eu.
Când am ajuns în SiSC a fost foarte frumos, ne vedeam în fiecare pauză și după ore și ne ajutam cu fiecare ocazie, ieșeam la bere și de multe ori am fost și în excursii cu acești oameni minunați. SiSC-ul a fost și încă este o experiență foarte frumoasă pentru mine.
Scriu despre asta pentru că astăzi am văzut un clip făcut de o parte dintre noi, și filmulețul m-a impresionat, poate că pentru voi nu o să fie cine știe ce, dar pentru mine înseamnă ceva.
Astăzi am tras prima oara cu arma cu foc și mi-a plăcut. Acțiunea s-a petrecut undeva lângă București în localitatea Joița la poligonul Tactical Life, alături de colegii de la job. A fost cam frig și am tremurat puțin, dar a meritat. Am început cu un pistol cu calibrul de 9×19 mm al cărui nume îmi scapă acum. A urmat un scurt instructaj, după care în grupe de câte doi am tras câte zece focuri fiecare. M-am așezat în poziția de tragere, am încărcat arma și la comanda instructorului am început să trag. Reculul m-a luat prin surprindere, nu m-a împins așa mult în spate cum mă așteptam eu, ci mai degrabă mi-a ridicat pistolul. Zgomotul focurilor a fost asurzitor, dar ne-au salvat căștile de protecție ce nu au fost atât de confortabile pe cât de utile. La această rundă am nimerit de patru ori în centrul țintei. După care am mai făcut o rundă de câte cincisprezece focuri fiecare. De data aceasta runda s-a desfășurat sub forma de competiție, cu punctaj și tot ce trebuie, competiție pe care nu mă așteptam să o câștig, dar norocul începătorului a fost de partea mea .
După o scurtă bucurie în urma victoriei neașteptate, a mai urmat încă ceva ce nu mai făcusem vreodată. Să trag cu pușca după talere. De data aceasta nu am mai fost la fel de priceput ca înainte, am nimerit unul sau două talere din doisprezece focuri.
A fost o zi foarte frumoasă alături de colegi, și e abia a treia zi la acest job. Tot cu ocazia acestei ieșiri l-am văzut și pe Radu Apostolescu, al cărui blog îl urmăresc de ceva vreme…
E un loc lângă un cămin de politehniști, e locul unde merg să văd dacă s-au întors prietenii de la muncă sau dacă sunt prin zonă, locul unde bem bere și spunem povești, unde discutăm de la subiecte tehnice până la număru critic de ore de somn, locul unde admirăm cu desconsiderare femei bete, locul unde studenții vin când inspirația dintre cei patru pereți dispare, și e locul unde multe seri și-au găsit locul.
E vorba despre o terasă numită “La jeg”, o terasă de lângă facultatea de electronică și căminele din leu. Locul unde “Jegoșii” își fac veacul.
Așa cum spuneau și băieții de la Deko, fiecare dintre noi are un prieten bun la calculatoare pe care îl sună când dă de probleme. Dacă acest prieten e pasionat și face programe în timpul liber, atunci îi puteți spune de ITFest, o competiție pentru IT-iștii creativi care nu pot sta degeaba.
Ce aveți de făcut?
Sunați prietenul bun la calculatoare, salutați-l din partea noastră, și anunțați-l de concurs. Noi îl vom aștepta la București cu distracție și premii.
Acum 2 zile Monica Jitariuc a lansat pe Twitter un val de dezvăluiri despre joburi care le-am avut, nu se știu și poate nici nu am vrea să se știe. Mi-am adus aminte de multe job-uri ce le-am avut de-a lungul timpului… dar probabil una dintre primele metode prin care am făcut bănuți a fost un atlas geografic electronic, prin 2004-2005. Desigur, nu avem copyright pe nimic din ce conținea acel atlas. A fost unul din primele mele proiecte și îmi amintesc că am vândut 1, 2 exemplare, la un preț destul de mare. Asta a fost acum mult timp, și de atunci am mai făcut ceva proiecte, însă puțin mai corecte . De acum pot spune că e un job știut . Voi ce job neștiut aveți?
Ieri s-a desfășurat Webstock, am fost acolo, am văzut oameni din online(precum Bobby Voicu, Vali Petcu și mulți alții), idei proiecte cunoscuți și multe altele. Un eveniment la care mi-am dorit să ajung din 2008.
Am fost impresionat de povestirile lui Ivan Patzaichin, de likebox, aparatul de dat like-uri făcut de Viorel Spânu, și de o improvizație interesantă ce numai la hotelul Marriott am mai văzut-o iPhone-uri înfipte în pereți ce erau pe post de întrerupător de lumină.
La gală au fost puține lucrări populare, excepție făcând RObotzi și câteva campanii.
Am de câteva luni invitație la Quora și am zis că testez… și am testat.
Ce e Quora?
Quora este o rețea socială bazată pe sharing de cunoștințe, un loc unde poți pune o întrebare, poți să urmărești răspunsurile care apar la o întrebare deja existentă, poți să urmărești o persoană sau grupuri de întrebări. După atâtea urmăriri am putea spune că seamănă cu Twitter, și nu e ceva rău. O altă trăsătură este faptul că o întrebare poate fi oricând reeditată de altcineva, ceea ce permite “curățirea” conținutului într-un mod asemănător cu Wikipedia.
Până aici totul este frumos, o rețea cu o mare flexibilitate și un sistem social de organizare a conținutului, însă ce nu am găsit eu(și mă așteptam să găsesc) este o comunitate care să răspundă în timp util la întrebări. Am pus câteva întrebări și mi-a fost sugerat să invit prietenii de pe Twitter și Facebook să răspundă… iar alți oameni nu s-au înghesuit să pună răspunsuri.
În ceea ce privește interfața este destul de încărcată cu butonașe multe și mici ca un bord de avion.
Voi ce credeți despre Quora?
PS: Pentru cine vrea invitații, specificați într-un comentariu asta, și vă trimit.
Peste tot unde e un site/program mai nou vedem undeva pe lângă logo o inscripție “BETA”, care arată că produsul e încă în stadiu de testare și că s-ar putea să nu funcționeze așa bine cum ne dorim.
Cred că Google a pornit acest trend când a lansat Gmail în varianta BETA, care era perfect funcțional și arăta ca un produs finalizat. Și nu numai că a fost lansat așa dar a rămas ani buni cu aceasta “etichetă”. Poate că a fost doar o tactică de surprindere pozitiva a utilizatorilor și a evitării criticilor dure.
Se pare că foarte mulți au apreciat și astăzi s-a transformat într-un trend. Văd des foarte multe siteuri și programe lansate cu eticheta BETA, și multe dintre ele deținut chiar de companii mari precum Yahoo sau altele.
Oare cât o să mai țină acest trend, sau asta e doar începutul? Voi ce credeți?
Dacă te afi în una din zilele când te-ai trezit vesel, cu multă energie și îți dorești să faci un bine, acum ai ocazia. SiSC are un proiect numit Academia Speranţei, un proiect caritabil, care îşi propune să strângă fonduri pentru ajutorarea caselor de copii, bătrâni și cazuri sociale.
Ca orice proiect are nevoie de finanțare, deci de sponsori pe care organizațiile studentești îi caută tot timpul. Iată cum ne poți ajuta să obținem o sponsorizare.
Cum poți ajuta?
E foarte simplu, faci rapid un cont aici (durează 2 minute și nu costă nimic) după care votați la secțiunea servicii sociale, proiectul Academia Sperantei.
Asta a fost tot .
Îți mulțumim pentru ajutor și speram că vom reuși să ajutam cât mai mulți copii.
De câteva zile sunt acasă, la părinți, iar de dimineață căutam grăbit o pereche de pantaloni pe care am lăsat-o în grabă aseară pe undeva. Am tot căutat eu așa cam vreo ora până când a sunat mama, și am aflat cât de neconvențională a fost când a pus pantalonii într-un dulap în care nu puneam haine de obicei.
Adesea întreb oamenii dacă au cont de Twitter. Mulți îmi răspund nu, și că nu înțeleg la ce i-ar ajuta sau cum se folosește. La începuturile lui a fost gândit ca un loc unde scri ce faci, unde esti, iar prieteni tai știu asta despre tine, eventual primesc și un SMS(de aici vine limitarea de 140 de caractere). Asta a fost la început, acum s-a schimbat…
Eu am cont de Twitter de mult, dar de putin timp am început să fiu activ și am început să văd Twitter-ul ca pe o unealtă de transmitere a informației asemănătoare cu Digg-ul(site de știri online unde oricine poate publica o știre, iar aceasta ajunge pe prima pagină dacă are foarte multe voturi). De ce? Pentu că exista 2 mari funcții.
Câteva trăsături
Prima este pentru a aduce ceva nou/a creea, atunci când scriem un tweet și îl publicăm. Aceasta este informația nouă care intră în acestă bulă de informații.
A doua funcție se referă la faptul că putem propaga o informație publicată de altcineva(funcție echivalentă cu votarea de la Digg), informație care va ajunge la urmăritorii noștri, iar ei o pot promova la rândul lor.
…este mai mult de atât
În bula asta de informații mesajele au două trasee. Fie sunt propagate de alții și ajung tot mai populare, transmițând informații unui număr foarte mare de oameni(astfel acumulăm și mulți urmăritori), fie nu(de cele mai multe ori se adresează direct sau răspund cuiva făcând parte dintr-o conversație). Nu este doar o rampă de aruncare a informațiilor în bulă, permite o distribuire adresată unor anumiți oameni, permițând și conversații cu aceștia, practic este o unealtă pe care omul alege cum să o folosească.
Fie că e vorba de supereroi sau adolescenți îndrăgostiți ne place să vedem de cele mai multe ori filmele în care ne regăsim. Am încercat să-mi amintesc toate filmele care le-am văzut până acum… și am pus pe listă peste 100 de titluri, îmi dau seama că sunt mult mai multe dar cu siguranță mi le-am amintit pe cele mai bune. Cele mai bune filme au fost și cele care mi-au fost recomandate de oameni care mă cunoșteau, au simțit ce mi-ar plăcea, au intuit unde m-aș regăsi și au nimerit. Numărul total de filme văzute cred că e undeva la peste 200.
Câteva filme care vi le recomand acum sunt(în ordine aleatorie):
+ The Time Traveler’s Wife (Sotia calatorului in timp)
+ The notebook (Jurnalul)
+ Love and Other Drugs (Dragoste si alte droguri)
+ Jurassic Park
+ The cube (cubul), le recomand pe toate 3
+ The butterfly effect (efectul fluturelui)
+ The island
+ O minte sclipitoare
+ Shutter island
+ Black Swan
+ King speech
+ 127 hours
+ The social network
Cam asta ar fi o mică listă cu filme care mi-au plăcut, iar răspunsul la întrebarea din titlu încă nu l-am aflat, voi cât credeți că este?
De multe ori suntem puși în situația de a alege, de alege între tradițional(convențional) și neconvențional, și poate că de tot atâtea ori e mai ușor să alegem convenționalul, așa cum s-a mai făcut deja, metoda verificată care știm că merge, iar riscurile sunt mici. În unele cazuri poate că o abordare diferită ne-ar putea aduce ceva în plus, și atunci, dacă avem curaj, riscăm și alegem un alt drum. După astfel de alegeri apar însă și impresii, guri spunând despre cum nu a fost bine, sau apreciind curajul. Dacă totul a mers perfect iar rezultatele au fost excepționale, neconvenționalul va deveni convențional, copiat de mulți care n-au avut curajul să fie primii.
Eu sunt unul din fanii abordării neconventionale, și atunci când pot încerc și alt mod de a face un lucru.
Unul din domeniile unde neconvenționalul este apreciat și da rezultate este publicitatea, și ca să nu mai lungim vorba o să arat un clip dintr-o campanie care mie mi-a plăcut tare mult.
Sper că v-a plăcut clipul. Aștept de la voi alte exemple.
În multe din zile primul lucru pe care îl fac după ce aprind calculatorul este să deschid Google Reader să citesc știrile și blogurile preferate. Majoritatea sunt din domeniul IT, și publică zi de zi tot felul de articole despre online, sau companii ce activează în online. Așa aflu lucruri noi, și ce mai apare… și îmi place.
Nu sunt doar simple siteuri…
Unele din lucrurile astea sunt chiar cele care peste un timp ne vor schimba puțin comportamentul. Așa se face că într-o zi avem cont pe un site de socializare pe care mai erau decât 3000 de romani(dintre care cunoșteam doar una sau două persoane). Acum aceasta rețea are aproape 4 milioane de utilizatori romani. Este vorba despre Facebook.
De ce îmi place?
Unul din motivele pentru care îmi place piața online este, dinamicitatea ei. Aici un lider nu rezistă mai mult de câțiva ani, și nu mă refer la o nișă anume. De exemplu dacă acum 5 ani Google era siteul pe care vizitatorii stăteau cel mai mult, la momentul actual a fost întrecut de Facebook. Tradiționalul mail și siteurile de știri sunt acum înlocuite de o unealtă numită Twitter, în care veștile se răspândesc de la persoană la persoană cu o viteză uimitoare.
E ca un meci la care te uiți și faci pronosticuri pentru cine va câștiga.
Momentul actual
În prezent totul pare un fenomen de trend, și cam tot ce apare dacă nu e exclusiv pentru socializare, cel puțin încearcă să integreze interacțiunea socială. Conform piramidei lui Maslow această nevoie, socializarea, se regăsește la al treilea nivel al nevoilor umane. O nevoie exploată din greu de multe din afacerile din zilele noastre.
Ce urmează? (Sau ce cred eu că urmează…)
Având în vedere că aici lucrurile se mișcă repede, și nu trebuie să așteptăm o eternitate până să apară schimbări, putem face câteva estimări și putem să vedem ce se întâmplă(dacă estimam corect sau nu). Desigur că la un moment dat, altă nevoie va fi cea exploatată de afacerile din zona asta, după ce oamenii își vor satisface pofta excesivă de socializare.
Astea sunt câteva mici detalii care fac această piață una interesantă.
Nouă, oamenilor(și nu numai nouă) ne place să socializăm, să cunoaștem oameni noi, să ne apropiem de unii dintre ei și să îi ținem aproape. Uneori însă oamenii vor să schimbe lucrurile, să facă altceva, să se apropie de alți oameni… și uite așa ajungi să te trezești într-o dimineața și să te duci la iubita ta, să-i spui cum lucrurile nu mai merg, și cum nu mai crezi deloc în relația cu ea. Se presupune că dacă faci tu asta ești pregătit și îți dorești schimbarea. E mai greu pentru persoana pentru care schimbarea vine fără să și-o dorească.
Vorbeam zilele trecute cu un prieten despre ce faci atunci când ești părăsit și treci printr-o perioada mai grea. Cu toții avem astfel de perioade și căutăm metode să trecem peste ele. Dacă ați văzut filmul The social network, vă amintiți cum Mark s-a apucat de “treabă” ca să-și ia gândul de la fosta prietenă. Cam așa e și în realitate, nu doar în filme. Trebuie să schimbăm ceva, să ne găsim o nouă pasiune, sau să înviem una veche care să ne țină mintea ocupată, și să nu ne adâncim în gânduri și amintiri care nu ne dau o stare tocmai bună.
Partea interesantă e că unii oameni după ce trec prin astfel de momente, ajung să facă lucruri foarte interesante, pe care nu își imaginau că le vor face vreodată. Și uite așa, prinși în tot felul de pasiuni ajung să treacă peste moment mai repede decât se așteaptă .
Tocmai m-am întors din CROS Camp unde am stat câteva zile cu oameni minunați si mi-am încărcat bateriile. A fost o tabără tare frumoasă în Plaiul Foii în care ne-am cunoscut, am învățat, ne-am jucat și am visat. Unele lucruri par inocente, dar sunt necesare pentru copilul din noi.
Fiecare din zile a avut câte o temă, temele fiind Relating (sau cunoaștere mai pe romanește), Learning, Playing, Sharing și Planning. Zile umplute cu activități specifice, de la jocuri de cunoaștere la workshop-uri pe diferite teme, toate foarte drăgălașe.
Înafară de activitățile zilei am fost împărțiți pe echipe pentru a organiza diferite lucruri. Unul din aceste lucruri fiind masa, unde recunosc că am ajuns mai târziu după party-ul din seara precedentă, dar m-au salvat colegii care s-au trezit mai devreme și au avut grija să nu rabde oamenii de foame . A fost frumos, dar asta nu a fost singura activitate provocatoare pentru echipa mea. Era să o pățim și cu ziarul (fiecare echipă era responsabilă cu câte o ediție a ziarului) pe care ne-am gândit să-l scriem de mână pentru originalitate, numai că scanerul ne-a tras țeapă iar pozele făcute cu aparatul nu erau destul de clare. La 3 dimineața un grup de oameni agitați căuta metode de multiplicare a ziarului, alergând din cabană în cabană, făcând poze și ațipind pe canapeaua “redacției”. Evident a doua zi ziarul era gata… am înțeles ce înseamnă și munca de jurnalist(nu cred că sunt bun pentru așa ceva, îmi place să dorm noaptea ). Bineînțeles că din activitățile zilnice făcea parte și petrecerea pe care nici cei mai somnoroși nu o puteau rata.
Un alt lucru foarte tare a fost jocul “capture the flag”, un joc pe care l-am jucat noaptea în pădure, două echipe de 20 de oameni, beznă(regulile spun că sunt interzise sursele de lumină) în care singurele sclipiri de lumină erau licuricii din iarbă. Ne-am alergat și ne-am pitit prin tufișuri o oră. În final remiză .
Tabăra s-a încheiat cu ziua de planning, unde ne-am făcut planuri pentru următorul an, ne-am dat feedbackuri și am făcut cea mai lungă petrecere(până la 8 dimineața).
A fost o experiență ce nu o vom uita prea curând, și pentru care îi mulțumim mult echipei CROS!
Dacă m-ar fi întrebat cineva toate lucrurile care aș vrea să le fac în viață asta, ar fi fost multe lucruri la care m-aș fi gândit, dar știu sigur că yahtingul nu ar fi fost printre ele. Nu pentru că nu îmi place, ci pentru că pană acum câteva zile nu știam ce înseamnă și nu prea avusem tangență cu sporturi nautice.
Am ajuns să învăț acest sport datorită voluntarilor de la LSUMC care au organizat cursuri destinate amatorilor, cursuri la care din fericire am ajuns și eu .
Prima zi a început cu 2 ore de cursuri teoretice, în care ne-au fost explicate câteva fenomene ce fac vasul să se deplaseze pe apa, după care au urmat cursurile practice , în care studenții de la UMC ne-au învățat câteva manevre de bază. Ne-am împărțit în echipaje de câte 4 oameni și din a doua zi pe lângă cursurile teoretice, am început să îmblânzim singuri monstrul, un velier din clasa ypton 22. Am și reușit până în a şasea zi când am organizat un concurs între noi ce a fost câștigat de un echipaj format din membri SiSC și Ecotur. Un rezultat surprinzător, dar care ne-a arătat că deși nu suntem de la mare, putem învăța destul de ușor sporturi nautice.
This slideshow requires JavaScript.
PS: Pentru toți cei veniți din țară asta a fost prima experiență cu ambarcațiuni cu vele și va rămâne una dintre cele mai frumoase.
În ultimul an am testat tot felul de aplicații noi, multe dintre ele start-up-uri de pe TechCrunch. Am observat că foarte multe includ funcții de socializare, ca adăugarea de prieteni, urmăritori sau urmăriți care să vadă ce faci tu în respectiva aplicație și al căror comportament să îl vezi și tu, sau cu care să interacționezi în orice fel posibil.
Personal, cred că orice produs sau fenomen care atrage consumatori are un succes ce urmează curba lui Gauss. Cred că și socializarea asta online a cam ajuns la apogeu, și de acum încolo lumea începe să se cam sature de ea, iar în unele rețele de socializare cei mai activi sunt cei noi(cei mici în cazul Facebook).
Tocmai acum încearcă și Google să lanseze o rețea socială. Ce lansează ei pare ceva drăguț, însă oamenii au deja un produs care le satură nevoia de socializare. Personal lăudatele cercuri nu mi se par așa fantastice având un sistem mai complicat de funcționare. De exemplu dacă eu adaug un prieten în cercul prieteni și distribui ceva pe acest cerc el nu va vedea nimic decât la secțiunea ”incoming”, dacă nu sunt în cercurile lui(valabil și invers). Într-adevăr aduce și lucruri bune, dar partea cu prietenii o consider o secțiune critică.
Momentan cei de la Facebook nu se simt prea bine, și se pare că Google este “în plus” într-un domeniu în care piața este una de monopol.
De curând am citit cartea “Steve Jobs, iLeadership pentru o nouă generație”, o carte ce surprinde diferite momente din viața lui Steve Jobs alături de compania Apple pe care a fondat-o alături de Steve Wozniak (Woz). Cartea este împărțită în cinci părți, în care este prezentat câte un aspect al stilului de conducere și creare a produselor, al lui Steve. Fiecare parte conține mai multe povestiri din istoria companiei, de la început până în 2010.
În continuare o să prezint imaginea care mi-a creat-o cartea despre Steve Jobs.
Steve Jobs
În carte Steve Jobs este prezentat ca un om perfecționist, pasionat de ceea ce face, concentrându-se mereu asupra produsului şi alegându-și cu mare atenție oamenii cu care lucrează, oameni alături de care în multe zile lucrează mai mult de șaisprezece ore continuu.
Considerând oamenii cu care lucrează adevărați artiști, reușește să creeze produse dorite de milioane de oameni. Calculatorul Apple II conține printre altele și o foaie semnată de toți cei care au lucrat la el, Steve spunând că un artist adevarat își semnează opera.
Produsele create, sunt inspirate de nevoi personale, un exemplu fiind telefoanele cu multe butoane pe care le considera greu de folosit și îi displăceau foarte mult, atât de mult încât a creeat un telefon cu un singur buton numit iPhone.
Steve își respectă cu mare strictețe principiile, chiar dacă pentru asta e nevoit să depășească limitele de cost, să concedieze oameni, sau să facă ceva total diferit față de orice altă companie încălcând uneori principii consacrate de management. Majoritatea principilor lui își au originea în Budism, fiind inspirat de o vizită în orient din copilărie.
Asta am cam înteles eu din această carte, pe care aş recomanda-o tuturor celor interesați de tehnologie şi de istoria ei.
E noapte, stau afară și tremur. Nu pot să nu îmi amintesc de noaptea galeriilor. O seară ce a început la o bere pe Lipscani cu câțiva oameni din CROS și a continuat cu vizitarea galeriilor de artă din București, drum din galerie în galerie, toate luate la rând de pe hartă. La început a fost puțină agitație, dar una plăcută ce ne făcea să ne simțim bine, şi ne ținea companie . În încercarea de a înțelege arta modernă, după câteva galerii, am pornit spre un centru de închirieri biciclete. Pe drum ne-am întâlnit cu un amic dintr-o tabără de vara trecută. Un amic foarte amuzant ce nu ne-a lăsat neamuzați nici de data asta (Mulţumim Ştefan!) . În continuare ne-am dus să ne luăm biciclete și am mai vizitat ceva galerii alergând bicicletele prin ploaia mocnită ce se găsise să vină tocmai în acea noapte. După încă câteva galerii am mers spre parcul Tineretului unde ne-am rătăcit pentru restul nopții. Dimineața am ieșit din încurcătură, am predat bicicletele și am făcut plimbarea de dimineață până la metrou.
This slideshow requires JavaScript.
În încheiere doresc să mulțumesc partenerelor de plimbare Miruna și Florentina, fără ele m-aș fi distrat mai puțin.
Astăzi voi scrie despre interfețe grafice, adică felu în care arată aplicațiile, siteurile și alte câteva lucruri care apar pe ecrane și au butoane .
Deseori când vorbesc despre interfețe grafice folosesc sintagma ”efect de bord de avion” când mă refer la interfețe încărcate, în care apar butoane peste butoane, meniuri peste meniuri, peste tot numai butoane, făcându-te să te simți mic și foarte neștiutor.
Povestea
Expresia vine de la o discuție din școala primară, după ce o colegă ce își dorea să lucreze în aviație, mi-a spus că nu vrea să devină pilot din cauza că e forte greu. Normal că am întrebat-o de ce i se pare așa greu. Mi-a spus că avioanele au foarte multe butoane pe bord și trebuie să fie greu să le înveți pe toate ca pe poezie.
Ce înseamnă asta?
Se spune că o imagine face cat o mie de cuvinte, așa că o să mă folosesc de câteva “mii de cuvinte” să explic :) , și ca să fie mai ușor vom lua câteva exemple pe care să le discutăm:
Google
Unul dintre cele mai bune exemple în materie de interfață grafică este Google, să vedem și de ce:
Interfața este foarte simplă aerisită cu logoul în centrul ecranului, ce parcă reprezintă o săgeata spre locul unde se introduce textul căutat, 2 butoane unul pentru căutare, iar altul pentru salt direct la primul rezultat și câteva linkuri așezate discret. Atât, asta e tot ce conține, fără multe butoane, poze mari, texte lungi, sau cine știe ce alte elemente care să te distragă de la scopul pentru care ai intrat aici.
Yahoo
Yahoo, este un fel de exemplu opus celui de mai devreme, având o interfață destul de încărcată. Îmi amintesc de tata în primele dăți când folosea internetul, cum se uita în toate părțile până să găsească butonul yahoo mail. Asta e principalul dezavantaj, funcțiile devin greu de găsit într-o astfel de interfață. Înafară de căutare, linkuri către produse proprii, pagina principală de la yahoo mai conține știri și reclame, încercând parcă să-ți ofere tot ce se poate din prima pagină, desigur cu costul îngreunării interacțiunii.
Tweet Deck
Da, TweetDeck, chiar e bord de avion, însă având în vedere că scopul lui e să afișeze tot ce scriu prietenii e de așteptat să conțină mult text. De remarcat ca nu are reclame și nimic altceva ce nu are legătură cu scopul principal pentru care a fost făcut.
Cam astea au fost exemplele, și recunosc subiectivitatea comentariilor având în vedere atracția mea fată de designul minimalist.
De ceva vreme tot citesc dintr-o carte grosă împrumutată de la CROS. O carte despre rețele sociale (cele din viața reală), în care scrie despre cum și de ce interacționează oamenii, despre impactul și influența emoțiilor prietenilor.
Când zâmbești întreaga lume zâmbește cu tine
O întâmplare interesantă prezentată carte, vorbește despre un grup de elevi din Africa care au intrat într-o epidemie de râs, ce afectat 217 persoane, a durat cateva luni și a dus la închiderea unei școli. Criza de râs se transmitea de la persoană la persoană şi dura de la câteva minute la câteva ore.
Emoțiile sunt mult mai contagioase decât am putea crede. Un studiu statistic arată că un prieten aflat la o distanță mai mică de un kilometru și jumătate (distanța mică însemnând și faptul că interacționăm des cu el), care trăiește o stare de euforie ne influențează și pe noi cu aproximativ zece procente să trăim aceeași stare.
Te asemeni cu prietenii tăi
Una din proprietățile care definesc rețeaua noastră socială este structura acesteia. În ultimul timp nu mai contează așa mult spațiul geografic. Dacă am merge din vecin în vecin, din oraș în oraș am întâlni cunoscuți, prieteni de-ai prietenilor, colegilor, rudelor și chiar rude mai îndepărtate am vedea dacă oricare din prietenii este un bun amic, iar dacă nu ne-am îndrepta către prietenii acestuia ajungând tot mai departe în rețea.
Cartea se numește Connected și este scrisă de Nicholas Christakis și James Fowler. O consider o carte foarte bună ce are un conținut bogat în informație științifică dar și explicațiile necesare cât să o facă ușor de înțeles pentru oricine, o carte fascinantă. Vă recomand să o citiți.
În încheierea postului precedent spuneam că o să revin cu câteva exemple despre puterea interacțiunii sociale. Se știe că informația este putere și orice sursă sau metodă de a obține informație reprezintă o cale către putere. În continuare o să prezint câteva moduri în care marile companii obțin informații din interacțiunea socială.
Google Image labeler este o unealtă ce la prima interacțiune pare mai mult un joc. Aplicația grupează 2 câte 2 oameni care nu se cunosc între ei și le afișează aceeași imagine. Utilizatorii introduc cuvinte care definesc imaginea. Cuvintele comune ale celor 2 utilizatori sunt considerate ca și cuvinte de încredere de către Google, iar utilizatorii primesc punctaj în funcție de numărul lor. Este evident ce are de câștigat Google din toată treaba, îmbunatățirea serviciului de căutare a imaginilor, cu un cost foarte mic.
Jocuri sociale
Foarte multe jocuri în special cele de browser ca Travian, Farmville și altele ne sugerează să ne aducem prietenii în joc contra unui anumit punctaj suplimentar. Aceasta strategie are un dublu beneficiu: 1, aduce noi jucători. 2, fidelizează jucătorii care se află deja în joc, fiind mai motivați de prezența prietenilor.
O aplicație ce se folosește de abilitățile smartphone-urilor pentru a publica locația curentă a posesorului (pub-ul, clubul de biliard sau chiar sala de spectacol) cu scopul de a-ți aduce prietenii în locația respectivă, sau doar a comunica locația ta(dacă simți nevoia sa faci asta). Din ce am observat este o metodă bună pentru baruri de a se promova, unele oferind chiar o băutură gratis celor care își publică locația( când se află în local, desigur).
Tonomatul social de la Pepsi:
Oamenilor le place să facă surprize celor dragi, iar această mașinărie se folosește din plin de acest lucru. Prevăd funcția de dăruire a unei bauturi asemănătoare cu funcția poke de la Facebook. Unul din avantajele pe care Pepsi le are sunt atât colectarea de adrese de email, cât și a relațiilor de legătură dintre oameni.
Cam astea sunt exemplele care mi-au venit în minte, desigur sunt doar câteva, metodele de a folosi informații obținute din interacțiunea socială fiind foarte variate.
Zilele astea am văzut pe mai multe siteuri de știri următorul titlu “Google adauga buton de +1“, un buton echivalent butonului Like de la Facebook ce ar urma să ordoneze rezultatele căutării ținând cont și de preferințele prietenilor.
În ultimi ani s-au dezvoltat foarte multe servicii în zona de online ce folosesc această “socializare virtuală”, și chiar au succes.
Da, interacțiunea socială reprezintă o resursă imensă de informații forte utile, într-un mediu în care oamenii interacționează se poate observa foarte ușor ce preferințe au în ce au încredere sau ce caută, informații care sunt foarte greu de ghicit. Informațiile pot fi folosite pentru îmbunătățirea serviciului oferit(ca și în cazul Google) sau pentru reclame. Partea cea mai grea e construirea mediului de interacțiune și convingerea consumatorilor să îl folosească.
Cam atât deocamdată, despre interacțiunea socială virtuală. O sa revin cu câteva studii de caz pe subiect.
Când ultima bere e goală, oamenii vin și plecă, lucrurile merg încet și parcă totul e altfel. Așteptarea durează uneori zile întregi pană găsești berea și persoana potrivită. Și în zilele astea apar tot felul de lucruri, evenimente, și tot felul de oameni pe care sigur i-am mai văzut și spun fel de fel de bancuri ce mă fac să uit că raftul de bere e gol, și–mi aduc aminte de tot felul de locuri și lucruri ce am zis că le fac. Pe unele chiar le fac. Mai trece puțin timp. O nouă doză de bere ajunge pe masă și se termină brusc ca acest post.
În încercarea de a parcurge materia pentru examenul de marți, am ajuns să parcurg facebook-ul și youtube-ul. Se pare că nu mi-am ales cel mai bun moment pentru concentrare. Și pentru ca postul asta să nu fie doar despre cum nu reușesc eu să învăț, o să vă povestesc despre câteva evenimente la care am fost în ultimul timp. Să le luăm pe rând.
EUROPAfest
Am ajuns zilele trecute la EUROPAfest, festival de muzica jazz și încă câteva genuri apropiate. M-am simțit foarte bine într-un concert de sunete ce uneori mă relaxau așa bine de nici nu știu cum de n-am adormit.
Serile Teatrului Studențesc
În două seri am reușit să ajung și la teatru, însa am fost uimit de temele alese de către trupe în acest an, foarte multe piese având teme sexuale. STS cum i se mai spune, este un festival de teatru în care timp de câteva seri, trupe de teatru din toata țara, joacă piese în fața juriului și a publicului. Evident, la sfârșit cei mai buni câștigă.
Noaptea muzeelor
Aseară am fost la noaptea muzeelor. A fost drăguț, și chiar m-am bucurat să vad că au venit ceva oameni .
Înafară de aceste evenimente am mai ajuns la două concerte Voltaj(în aceeași săptămână) , dintre care unul la Sala Palatului care a fost plină, cu vârf (nu mai văzusem de mult atâția oameni la un loc).
Cu ocazia încheierii acestui post minunat vă las să vizionați un clip foarte draguț pe care l-am găsit mai devreme când încercam să învăț ). Sper că nu l-ați văzut deja .
În timp ce mă uitam pe un site de marketing afiliat mi-am adus aminte de un startup ce l-am văzut pe la începutul anului și mi s-a părut foarte drăguț. Atât de drăguț că simt nevoia să vă împărtășesc și vouă .
Mai întâi voi explica problema care o rezolvă:
Pe internet exista multe aplicații online(care sunt vândute ca și servicii) sau materiale(mă refer cărți, muzică, filme, etc.) interesante. Mare parte dintre ele sunt cu plată, ceea ce înseamnă că nu avem acces la ele decât dacă dam bani. Dar totodată creatorii aplicațiilor/materialelor plătesc la rândul lor ca să le promoveze, iar cum aceste lucruri sunt distribuite pe internet promovarea se face tot pe internet(bloguri, siteuri de știri, și chiar clasicele reclame).
O altfel de abordare
Deci noi dam bani producătorilor care dau bani pentru promovare. Practic de multe ori noi plătim doar promovarea. Oare nu ar fi mai simplu să facem chiar noi reclamă, direct, și să primim acces la ce ne dorim? Ba da! Şi acest lucru îl face PayWithaTweet.com (Plătește cu un tweet). Practic Pay With a Tweet este un buton pe care apăsam, ne logam la Twitter, și postează automat un mesaj(reclamă) pe contul nostru de Twitter, după care primim ceea ce ne dorim (acces la aplicația sau materialul solicitat).
Cum ne face asta fericiți?
Dacă suntem consumatori / utilizatori, e simplu. Nu mai dăm bani, dăm doar câteva clickuri . Dacă suntem creatori, nu ne mai trebuie să găsim un sistem de plată, rețea de advertising și nici nu mai ținem rapoarte. Știm doar că numărul de download / accesări = cu numărul de tweeturi despre materialul nostru .
Sper să vă placa ideea, și aștept să îmi spuneți dacă ați folosi așa ceva?
Weekendul asta care tocmai a trecut, am fost la Timișoara cu ocazia evenimentului ITFest Timișoara organizat de OSUT.
Despre Timișoara:
La Timișoara m-am simțit foarte bine, vreme frumoasa, oameni calmi, multa bere și distracție(evident cu oamenii care au venit la eveniment ).
Unul din cel mai tare lucruri care l-am făcut a fost să mă urc pe pereți(la propriu), am făcut escaladă, la un preț foarte accesibil( 9 lei, să te urci pe pereți de câte ori vrei). Pentru mine a fost prima dată în viață când am făcut așa ceva( desigur va rămâne o amintire frumoasa) și mi-a plăcut foarte mult, motiv pentru care vă recomand să faceți asta dacă treceți prin Timișoara(panourile sunt în fata la Iulius mall, chiar lângă lift).
Şi pe lângă toate astea, am avut ocazia să întâlnesc vechi cunoștințe, pe care sper să le revăd cât mai curând.
Despre ITFest Timișoara:
ITFest Timișoara este un eveniment dedicat elevilor si studentilor, care se înscriu în competiție și prezintă proiecte realizate de ei în fata unui juriu. Evenimentul a fost promovat mai mult online decât offline, dar a fost suficient cât să atragă echipe de tineri din toată țara.
Am făcut și o comparație cu ITFest București care a avut loc în luna noiembrie și care la fel ca evenimentul din Timișoara, a reușit să adune echipe de elevi și studenți din toată țara. De altfel acesta a fost și motivul pentru care am ajuns eu acolo (am făcut un schimb de experiență între coordonatorii ITFest-urilor).
În continuare vă las să vizionați minunatul clip făcut de un prieten.
Postul original a fost scris în luna Decembrie 2010, îmi cer scuze pentru întârzierea de publicare
Mi-a luat ceva să mă hotărăsc să scriu acest post și o să scriu mai telegrafic primul paragraf.
Ipoteza
Am avut acum câteva luni(aproximativ 8 ) o idee pe care as fi putut să o realizez cu 3-4 zile de lucrat continuu și ceva resurse bănești pentru infrastructura. Acum câteva zile citind știrile, dau de aceeași idee, gata făcută, finanțată, și cu toate șansele să ajungă ceva foarte mare. Peste mine erau tone de frustrare .
Ce am învățat?
Mi-am dat seama de valoarea reală a unei idei. O idee poate fi foarte valoroasă atunci când este pusă în practică(când se află ceva muncă în spatele ei) având o realizare bună și foarte puțin valoroasă, atunci când rămâne doar o idee, notată undeva într-o agendă pe care se pune praful.
Later edit(27.04.2011): Ca și cum frustrarea de acum câteva luni nu era de ajuns, recent am văzut că au și monetizat produsul, iar metoda de monetizare e aceeași cu cea gândită de mine.
Acum ceva timp am auzit o explicație interesantă pentru proveniența scumpirilor și m-am gândit să o împărtășesc și altora .
Explicația clasică spune că resursele sunt limitate (și devin din ce în ce mai puține datorită consumului), iar nevoile sunt infinite (într-o continuă creștere, la fel ca și populația lumii). Resursele devin tot mai rare, iar tot ce e rar e scump .
O altă explicație, pe care o consider mai interesantă ne spune despre scumpiri ciclice. De exemplu să luăm o situație în care avem 2 producători(producătorul A și producătorul B).
Producătorul A furnizează materie primă pentru producătorul B.
Angajații producătorului A consumă produse finite, pe care le cumpără de la producătorul B.
Producătorul B, scumpește produsele finite pe care le vinde.
Angajații A, cumpăra acum mai puține produse finite de la producătorul B, cu aceeași bani.
Producătorul A scumpește materia primă pe care o vinde producătorului B astfel încât angajații să poată cumpăra tot atâtea produse finite câte cumpărau înainte.
Văzând că materiile prime s-au scumpit, producătorul B scumpește iar produsele finite pe care le produce.
Şi tot așa pana ajungem noi la adânci bătrâneți, sau la faliment .
Poate că e ceva foarte banal, însa mie mi s-a părut interesant și de-asta am scris .
În ziua de Paște când hoinăream prin orașul pustiu, ma întrebam ce fac oamenii? Probabil că făceau curățenie, vopseau oua sau găteau cine știe ce pentru masa de paste. Ieri am intrat pe niște bloguri să vad ce mai scriu oamenii, evident că toate erau despre paste, probabil asta este și motivul pentru care nu o să citiți acest post, că ați mai citit încă trei înainte care erau despre același subiect .
Romanu are tot felu de tradiții, unele mai ciudate ca altele, și nu ma refer la cele care au legătură cu religia. De exemplu asta care se referă la curățenie, de parcă n-ar trebuii să fie curat mereu, doar de Paște. Sau că tre să iti ei haine noi, și asta destul de ciudată, care parcă sună a sezon de promotii pentru magazinele ce nu reușesc să-și vândă țoalele.
Chiar acum câteva secunde m-a sunat un fost coleg și în timp ce vorbeam cu el mă gândeam la cum își sparg oamenii, ouăle roșii, unii făcând și competiții din asta .
Şi dacă tot am scris despre acestă sărbătoare nu pot sa închei fără să vă urez Sărbători fericite alături de cei dragi! Şi evident mult succes la spart ouă .
Sunt momente în care iți amintești de diferite activități ce înainte le făceai des și acum nu le mai faci, că în puținele momente de timp liber preferi să te odihnești. Ajungi să vezi, să simți diferențele, să nu te mai recunoști, să nu-ți mai recunoști nici viața. Parcă și oamenii din jurul tău s-au schimbat acum.
Uneori pentru scurte perioade de timp revenim la viața de altă dată, moment în care simțim o stare de euforie. Cam asta am simțit și eu când am văzut filmul din titlu, și mi-am amintit, câte filme vedeam în alte perioade, și câte alte lucruri făceam .
Şi ca să vorbim puțin și despre film, că doar despre el este vorba , o să rezum într-un paragraf acțiunea filmului.
Este vorba despre o fetiță, care atunci când era mică și obișnuia să meargă în poiana și să stea pe o pătura, întâlnește un bărbat cam la 20 de ani care venea din viitor să o vadă, și ii spune că mai târziu ei doi vor fi împreună. Timpul trece, când fata ajunge sa fie mai mare îl recunoaște, undeva la o bibliotecă. Merg într-o cafenea și ea ii amintește toate întâlnirile din trecut și toată povestea. Ajung să traiască fericiți, dar din păcate el moare în jurul vârstei de 40 de ani.
Nu vreau să dau mai multe detalii, ca să nu vă stric total surpriza filmului. Este un film foarte bun, care mi-a fost recomandat și pe care vi-l recomand și vouă. Aștept să îmi împărtășiți impresii dacă l-ați văzut sau după ce îl vedeți.
Pană atunci vă urez un weekend frumos, și o vreme călduroasă .
Am fost în weekend la Budapesta, într-o excursie cu prietenii. Și studenți fiind am ales să mergem cu trenul(50% reducere ), dar nu a fost deloc rău, ne-am simțit destul de bine în tren .
După 16 ore de desenat, jucat și vorbit în tren am ajuns într-o gară impunătoare, păstrată parcă din secolele trecute, ce nu putea să îți stârnească nimic altceva în minte decât întrebarea “Ce se află dincolo?”. În gară erau puțin oameni, când am ieșit la fel de puțini ( așa mi s-a părut comparat cu Bucureștiul unde vezi mase de oameni la orele de vârf).
Gurile de metrou erau mici, că niște intrări în subsolurile blocurilor, iar vagoanele de metrou cam la fel de mici. Se vedea că nu e un oraș în care să stea multe milioane de oameni( studenți și seniori laolaltă, contrast ce se observă zi de zi în RATB sau la metrou ). Mijloacele de transport acolo erau mai vechi, dar curate. Acolo se află primul metrou din Europa de pe continent. Un metrou cu vagoane mici, scaune puse pe margine, și la capetele vagoanelor(cam că în autobuz) și e luminat de niște becuri plăpânde ce dau un aer intim.
Afară multe clădiri lipite unele de altele cu o arhitectură frumoasă și asemănătoare, nu am văzut niciuna pusă undeva precum nucă-n perete. Pe stradă un trafic aerisit, cu șoferi calmi(care opresc la trecere ).
Până și advertisingul e altfel la ei, reclamele de la metrou erau destul de simple, iar magazinele de afară nu aveau firme prea luminoase, care să beculească prea puternic nici măcar seară. Un advertising modest aș putea spune…
După o scurtă dezmeticire prin oraș am pornit spre Buda, parte a orașului ce se află pe un deal dincolo de dunăre, zonă renumită pentru castele. Am trecut pe unul din poduri și am urcat pe deal unde am admirat impresionantă arhitectură a castelelor( dacă ajungeți chiar merită să petrecti ceva timp admirându-le ), și am zărit parlamentul lor ce se află în Pesta (prima parte a orașului, cea în care este și gara).
Au urmat câteva ore de plimbări căutări și frustrări că nu găseam un labirint din Buda, spre care ne îndrumau multe indicatoare, și despre care comercianții locali spuneau că nu știu unde se află sau că s-a închis în urmă cu mult timp. Într-un final l-am găsit, și vizitat desigur. Un labirint ce la început se arăta infircosator, dar pe parcursul parcurgerii lui a devenit mai mult artistic.
Mai departe am fost la o altă plimbare de data această într-o insulă pe dunăre . Un parc frumos, tineri ce făceau sport o minigradina zoologică ce făcea și mai natural tabloul. A urmat o seară dulce petrecută cu vechii prieteni într-o cameră modestă de la un hostel din centu.
A două zi am mers la o grădină zoo din parcul central, nu aveam mari așteptări, gândind că animalele sunt cam aceleași indiferent de țara(desigur nu a fost așa). Am văzut, cred că toate animalele posibile, animale despre care poate și uitasem că există sau despre care nici nu știusem vreodată. Cam tot ce se putea vedea, de la elefanți, girafe, hipopotami, rinoceri, un urs polar, ceva foci și pinguini simpatici până la canguri, suricate, furnicari și tot felul de păsări unele mai colorate că altele. Și pentru că varietatea nu era de ajuns animalele mai puțin fioroase erau foarte libere, le-am atins și ne-am jucat cu ele . O experiență domestica într-un decor sălbatic.
A urmat cina, și o vizită în ritm sportiv la statuia libertății(variantă locală desigur), reprezentată de o femeie ce ține în mână o pană. Am văzut o priveliște nocturnă minunată.
Cam așa mi-am petrecut eu weekendul . În încheiere va doresc să aveți parte de distracție plăcută și vreme frumoasă dacă mergeți pe acolo.
PS: Îmi cer scuze că n-am avut timp să scriu un post mai scurt.
Mergeam de dimineață cu metroul și am coborât la stația unirii. Cum am coborât din vagon m-au orbit niște reflectoare puternice. Inițial am crezut ca se filmează o reclamă. M-am uitat mai bine și am văzut trei mini scene pe care se aflau câteva personaje venite parcă dintr-un basm. Imediat ce a început să se audă o melodie în fundal, mi-am dat seama ca e vorba de teatru. Oamenii începuseră să se strângă pe partea opusa a peronului și să admire. Așa am făcut și eu. M-am pus lângă reflectoare și am urmărit spectacolul. A fost un spectacol de teatru mut destul de interesant.
Mai jos am pus câteva imagini, care nu sunt așa reușite din cauza reflectoarelor puternice și a hainelor strălucitoare ale personajelor .
Am început să scriu din ce în ce mai rar, afară s-a mai încălzit și orice activitate outside devine foarte tentantă. Chiar începe să se simtă că e primăvară. Nu cred că voi mai savura atâtea evenimente ca primăvara trecută (mi-am luat un job), însă voi sta mai mult cu colegii de la birou care sunt foarte tari și mă fac să zâmbesc când mă lupt cu bug-urile cele rele .
Sâmbăta trecută(una din zilele ălea foarte calde) am făcut prima plimbare cu bicicleta de anul acesta. Acum abia aștept următoarea tură cu bicicleta , și desigur, faimosul program de împrumutat biciclete din București.
Cam asta fac eu zilele astea . Voi ce mai faceți?
PS: Dacă sunteți dornici de o bicicletă să îmi spuneți și mie .
A venit primăvara și nici nu m-am prins. Afară e frig și am avut destule de făcut cât să nu simt foarte bine trecerea timpului. Piața Romană s-a umplut de tarabe cu tot felu de mărțișoare, de nu ști pe unde să treci când ești grăbit să nu te împiedici de ele sau de vreun admirator de mărțișoare care se uita la zece tarabe și nu cumpăra de la niciuna. Noroc că am găsit o cale ascunsă prin spatele coloanelor care trece printr-un părculeț. Dacă aștepți pe cineva în față la unirii primești o superofertă la ghiocei (3 buchete la un leu)… Cam asa te prinzi că a venit primăvara dacă afara nu e destul de cald cât să îți schimbi vestimentația.
Și că tot am adus vorba de mărțișoare, cred că e una din cele mai bune perioade pentru o vizită la Iași, nu de alta, dar acolo obiceiul ăsta funcționează invers (băieții primesc mărțișoare :D ).
Îmi cer scuze că deși sunt într-o mini-vacanță nu am mai scris nimic pe blog, dar o să recuperez acum.
Am observat ca de multe ori când fac lucruri de la care am ceva speranță, nu obișnuiesc să vorbesc despre ele, și de-a lungul timpului am supărat ceva oameni cu chestia asta. Am mai auzit și alți oameni care procedau la fel(mulți dintre ei din motive de superstiție).
Desigur am și un motiv pentru asta, și nu este o superstiție sau teama că mi-ar putea fura cineva ideea . Deși furtul de idei există mi se pare puțin probabil, pentru că cine fură o idee trebuie să fie și în stare să o pună în practică, iar cei care o pot pune în practică de cele mai multe ori își “pierd timpul” realizându-și propriile idei.
Din diverse motive puține firme dezvăluie proiectele la care lucrează până nu sunt gata și nu sunt lansate. Probabil cele mai multe motive sunt de marketing. Exista multe metode de a ascunde proiecte în lucru, iar ceva interesant despre asta scrie și Radu Georgescu în postul “Denumiri de proiecte“.
În general îmi plac comportamentele modeste atât din partea oamenilor cât și din partea firmelor(a nu se înțelege că sunt anti- marketing), nu prea îmi plac cei care se laudă singuri, fără să aibă ceva, cu care să se laude. Consider că lucrurile tari se văd după ce au fost făcute și nu e nevoie să ne lăudăm doar cu intenția de a le face înainte să avem ceva concret.
Plus că se poate întâmpla ca în postul “Lucrurile bune expiră repede“, unde oamenii își fac așteptări prea mari și sunt dezamăgiți când văd rezultatul final, dar asta ar intra la motivele de marketing.
Nu e fiecare zi roz. Există momente în care nori negri se adună deasupra orașelor gri, iar locurile verzi sunt părăsite de oamenii ce aleargă spre gurile de metrou. La suprafață se creează o anumită stare de agitație. Privite de sus, unele locuri par ca niște mușuroaie de furnici. Străzile devin pusti. Vine furtuna să mature orașul ce va fi spălat de ploaie. Se mai vad acum doar doi oameni îmbrăcați în negru ce merg prin ploaie.
E noapte, lumină albă ce vine de la geamurile clădirilor parcă luminează acum orașul, oamenii ies din case. Toate localurile sunt acum pline, iar geamurile blocurilor unde oamenii se retrag să se odihnească, luminează acum tot mai tare. Timpul trece. Nimic deosebit nu se întâmplă.
Urmează un răsărit auriu. Câțiva oameni cățărați pe o clădire albastră spală geamurile. Zilele trec în continuare…
Poate că titlul e cam dur, însă de multe ori când suntem fericiți uităm de lucruri simple care peste un timp ar putea avea o importanță mare și rămânem să savuram fericirea. Fericirea ne face neproductivi. Dacă majoritatea acțiunilor făcute de noi este determinată de stimuli atunci ceea ce numim fericire este un antistimul. Poate e din cauză că fiind fericiți nu mai avem motivație să mergem mai departe și nu vedem mai departe de fericirea noastră.
Ce e fericirea?
Pentru că tot am ajuns să vorbim despre fericire, am încercat să îmi dau seama din ce este compusă și am ajuns la următorul rezultat:
fericire = confort + altceva
Unde confort, reprezinta un minim de confort, am putea spune chiar lipsa inconfortului, nu cred că poți fi fericit dacă tocmai ți-ai rupt piciorul și ai niște dureri groaznice. Tot aici consider că intră și aspectele materiale, iți cresc confortul, care nu este suficient pentru fericire deci se poate spune și că banii n-aduc fericirea.
Altceva, e foarte greu de definit, dar tind să cred că este o stare de confort sufletesc. Încă nu am o imagine atât de clară cât să pot face o descriere, dar dacă aflu ceva vă spun. Cam atât pot să spun despre factorul ăsta, dar aștept să aud și părerea voastră poate iese ceva
PS: Nu sunt un fan al curentului EMO și nici al depresiilor.
Uneori frigul unei zi de iarna nu mai e așa dureros și chiar ne poate face să ne bucurăm de moment, mai ales dacă momentul este în apropierea sărbătorilor, iar atmosfera este una minunată.
Astăzi am avut o zi foarte frumoasă. O zi in care am fost la colindat cu doi prieteni, și mi-am adus aminte de copilarie, de cum mergem eu și fratele meu la colindat prin cartier, si băteam la uși până aveam dureri mari la degete. Acum imi amintesc și de împărțirea covrigilor, și de toate lucrurile frumoase care veneau odată cu sărbătorile de iarnă.
Acesta este ultimul post din an, și profit de ocazie să vă urez tuturor sărbători fericite și la mulți ani!
Ați observat că de foarte multe ori când cumpăram un produs, vedem un film sau ascultam un album nou, primul dintr-o serie, ne place foarte mult, iar când apare cel de-al doilea nu mai suntem așa entuziaști?
Mie mi s-a întâmplat de multe ori, și am încercat să găsesc un răspuns. Evident, ca de fiecare data când cauți ceva și găsești altceva, nu am găsit doar un răspuns. Am găsit două .
Primul răspuns ar fi că surprinși de primul produs, ne așteptam să ne surprindă și cel de-al doilea, iar cum cel de-al doilea nu apare chiar a doua zi(trece ceva timp), așteptările se măresc.
Cel de-al doilea răspuns ar fi că poate ce-l de-al doilea produs e făcut puțin mai în grabă, să apară când trebuie(motive de marketing), sau e produs în cantități mai mari(mass production).
Probabil că în cele mai multe cazuri e o combinație între cele 2 răspunsuri.
Și totuși, în ciuda faptului ăsta tot mai există destul de multe produse care se îmbunătățesc de la o versiune la alta.
Am terminat de citit “Psihologia jocurilor video” care am luat-o de la târgul de carte, și o să scriu câteva lucruri cu care am rămas după ce am citit-o.
Cartea e împărțită în 10 capitole în care am descoperit motivele ce atrag jucătorii în fața calculatorului sau a consolei de jocuri. Pe tot parcursul acesteia întâlnim tipuri de jocuri, de la cele offline la cele online, jocuri platformă, de simulare, de aventuri, de tragere, de strategie și mix-uri între toate aceste categorii. În carte am găsit și studii de caz pe jocuri ca GTA IV și SIMS. Desigur cum există tipuri de jocuri există și tipuri de jucători.
O mare parte din carte analizează adicția care se manifestă la unii jucători, și ne arată diferite traume din trecutul lor care ii determină să joace un anumit joc, asumându-și un anumit rol în cadrul acestora. De exemplu, o fată care în copilărie a fusese maltratată de părinți își controla avatarul fugind de pericole în loc să le înfrunte. În timp, văzând că are șanse destul de mari în confruntări cu inamicii, a început să îi înfrunte și chiar sa îi și învingă.
De altfel, cartea analizează și răspunde la multe întrebări pe care și le pun părinții văzându-și copiii jucându-se ore în sir în fața uni ecran.
Pentru mine a fost o carte din care am aflat câteva lucruri noi și care mi-a plăcut. Sper să vă placă și vouă.
Am scris săptămâna trecută despre filmul The social network, în care apare și creatorul Napster. M-am gândit că foarte puțini știu ce este Napster și cred că este o temă bună pentru un post
Ce a fost Napster?
Napster a fost primul program de file sharing de tip DC(Direct Connect, ca și StrongDC, DC++, etc.) care era concentrat doar pe muzică(mp3-uri).
Cum funcționa?
Studenții publicau mp3-uri din calculatorul lor, prin Napster, iar după aveau acces(gratuit) la alte mp3-uri din calculatoarele altora, astfel încât nu mai era nevoie sa dea bani pe CD-uri.
Puțină istorie…
A apărut în 1999 SUA, iar în câteva luni ajunsese deja la un milion de utilizatori, pentru mulți devenise cea mai ușoară cale de a achiziționa muzică. În 2000 când Napster ajunsese la 25 milioane de utilizatori în întreaga lume, casele de discuri au început să simtă pierderea provocată și au dat creatorii în judecată. S-a ajuns la un mare scandal între casele de discuri, artiști și Napster ceea ce a provocat moartea acestuia în 2001.
Impact
Napster a avut un impact așa mare încât a reușit să prăbușească câteva case de discuri și să pornească un adevărat trend în domeniu file-sharing-ului. După au apărut multe alte programe DC ca și DC++, StrongDC și altele, iar mai târziu programele de tip torrent.
Am văzut luna trecută două drame interesante. Este vorba despre Wall Street (banii sunt făcuți să circule) și controversatul film biografic, The social network.
În primul film, Wall Street, banii sunt chiar în centrul acțiunii fiind vorba despre un grup de acționari în contextul crizei. Personajul principal ajunge să își piardă iubita, din cauza cursei după bani.
Al doilea film, The social network, arată povestea Facebook, de la idee până la numărul de un milion de utilizatori. Personajul principal este Mark Zuckerberg, inspirat de ideea unor colegi de facultate, lansează un site exclusivist pentru studenții din Harvard(The Facebook). Între timp se alătură și creatorul Napster(program pentru sharing de muzică de tip DC, ce a reușit să dărâme câteva case de discuri când a apărut). Văzând că siteul are mare succes este extins în mai multe școli din toată lumea iar numărul de utilizatori crește exponențial. Când compania ajunge mare, co-fondatorul facebook, este dat afară printr-o metodă destul de josnică.
Ambele filme evidențiază importanță pe care oamenii o acordă banilor, și care într-un final nu aduce lucruri tocmai bune.
Chiar de 1 decembrie la ora 8 dimineața tremuram de frig destul de zdravăn undeva pe lângă Piața Iancului. Mai târziu tot Bucureștiul a fost acoperit de polei. A fost o zi în care m-am plimbat ceva și am simțit diferența de temperatura față de zilele trecute.
Cam așa am început eu iarna asta și tot așa am petrecut ziua Romaniei.
Am fost la târgul de carte Gaudeamus, unde au avut stand toate editurile importante, am văzut câteva cărți interesante printre care și superfreakonomics despre care scriam că vreau să o citesc într-un post anterior.
Mi-am cumpărat doar o carte. Una de psihologie, “Psihologia jocurilor video”, care se anunță interesantă .
Tot în aceeași locație s-a desfășurat și Salonul de Creație și Inventică pentru Tineret, unde am văzut câteva lucruri interesante dar cel mai mult mi-au atras atenția câteva lucruri produse din dischete de calculator(corpuri de iluminat, genți, etc.), pe care le puteți vedea aici.
Am citit de curând câteva capitole din celebra carte și m-am gândit să scriu puțin despre ea.
În lucrarea Freakonomics (Un economist explorează partea ascunsă a lucrurilor), Levitt prezintă diferite legături de tip cauza efect din viața reală, nefiind vorba despre lucruri tocmai evidente. Unul din exemple arată cât de mult a scăzut criminalitatea după legalizarea avorturilor în SUA.
Alt exemplu arată că decizia lui Ceaușescu de a interzice avorturile este cea care i-a adus moartea, astfel încât cei născuți după 66′, ca urmare a interzicerii avorturilor, aveau să îl omoare când ajungeau la vârsta de 20-23 de ani, chiar în 89.
Un citat foarte simplu care l-am reținut este: “Moralitatea reprezintă felul în care ar trebui să fie lucrurile, economia este felul în care sunt defapt”.
Recent a apărut și cartea Superfreakonomics pe care sper să pun mâna cât mai curând.
Și mai recent a apărut filmul Freakonomics, pe care dacă l-ați văzut vă rog să îmi spuneți și mie cum e.
Lunea trecută am participat la un concert al Alexandrinei Hristov, mi-a plăcut foarte mult, și mă bucur că am descoperit acestă artistă și muzica superbă pe care o face. Nu mă pricep să clasific genul de muzică așa că vă dau un link să ascultați http://www.myspace.com/alexandrinahristovofficial și să îmi spuneți dacă vă place. Cu aceasta ocazie am admirat și tablourile ei, care sunt foarte tari și le puteți vedea aici: http://www.alexandrinahristov.blogspot.com/ .
Astăzi o să vă povestesc o întâmplare din copilăria mea.
Într-o iarnă când eram destul de mic, nu mai îmi amintesc exact ce vârstă aveam, oricum eram la școală în clasele 1-4, iar fratele meu mai mic cu 4 ani, avea 6-7 ani, am rămas singuri acasă. În camera noastră era un șifonier pe care se aflau tot felul de lucruri. Noi fiind mici niciodată nu vedeam ce e acolo exact, iar curiozitatea noastră era mare, așa că am trecut la treabă . Am luat un scaun, l-am lipit de șifonier, iar fratele meu s-au urcat pe el. Doar el încăpea mai bine acolo spațiu până la tavan fiind destul de mic. A cercetat ce era pe acolo… mi-a arătat și mie, și a venit timpul sa coboare. La coborâre m-a rugat să iau scaunul ca să încerce să sară direct(șifonierul avea cam 2 metri înălțime). Nu am vrut să fac asta, dar el a tot insistat. În cele din urmă a sărit, și s-a ales cu ceva dureri la un picior, iar noi după 2 zile, în ajunul sărbătorilor de crăciun, eram cu el la spital. Din fericire nu a avut nimic, decât o lecție despre legea gravitației.
Aud de la mulți oameni întrebarea “Care antivirus e cel mai bun?”, iar eu le răspund “Nu știu”.
Tehnologia actuală
Antivirușii au la baza o tehnologie destul de veche: Cineva(mai mulți oameni) detectează virușii noi apăruți și construiesc semnături(mici fragmente din codul virușilor). Toate semnăturile ajung într-o bază de date, de unde oamenii își updatează antivirușii în mod constant. Antivirușii caută în fișiere respectivele semnături și dacă nu le găsesc totul e okay. Până aici totul e frumos .
Ce se întâmplă însă când mai mulți viruși se răspândesc regional și nu ajung pană la oamenii care fac semnături? Păi nu se prea întâmplă nimic(antivirușii nu detectează respectivii viruși), iar cei care au antiviruși instalați sunt “aproape” la fel de neajutorați ca și cei ce nu au protecție deloc.
De ceva vreme dezvoltatorii de soluții antivirus au introdus niște tehnici euristice(analizează acțiunile programelor) pentru a determina dacă programele sunt infectate, însă în practică aceste tehnici nu prea reușesc să ajute deloc.
Okay, dar ce am putea face?
Câteva sfaturi pentru începători ar fi următoarele:
Nu downloadați fișiere executabile(.exe sau scripturi) nici de pe mail nici de pe messenger. Cel mai bine e să downloadați numai fișiere media(imagini, filme, muzică), acestea nu conțin cod executabil și nu pot fi infectate.
Când descarcați programe, descarcați-le numai de pe siteul oficial al producătorului. Nu folosiți aplicații precum crack-urile sau generatoare de seriale.
Nu băgați stick uri de memorie care au fost și în alte calculatoare. Dezactivați autotun-urile la toate mediile.
Folosiți în mod curent un utilizator de Windows limitat, nu utilizatorul cu drepturi de administrator(nu e prea plăcut, dar se spune că ajută).
The end
Cam astea ar fi cele câteva sfaturi pe care vi le pot da. Nu am specificat nimic de firewall, îl consider un must al oricărui sistem de operare decent.
Voi încheia acest post promițându-vă că următorul post va fi mai scurt. Sper să vă fie de folos informațiile de mai sus .
O carte pe care am terminat să o citesc de curând este: Viața mea în publicitate scrisă de Claude C. Hopkins, unul dintre cei mai mari pionieri ai advertising-ului. O carte foarte bună în care autorul vorbește despre propriile experiențe în publicitate.
Autorul descrie întâi mediul din care a pornit, viața sa, familia și oamenii care îl înconjurau ajungând mai târziu la motivul intrării în acest domeniu. Pe parcursul celor 19 capitole sunt povestite amănunțit multe dintre campaniile desfășurate de autor, mai ales cele de la început, care erau cu greu acceptate de proprietarii afacerilor, acesta neavând o credibilitate mare. În timp, datorită succeselor câștigă ceva faima, care îi oferă posibilitatea de a merge mai departe și de a încerca noi metode de publicitare într-un mod profitabil. Autorul vorbește și despre greșelile pe care le-a făcut, și despre greșelile pe care alții le făceau, și care pe el l-au ajutat să își construiască un anumit mod de a face publicitate. Un mod ce s-a dovedit inovator și ce a ajutat companii precum Palmolive sau Goodyear să crească foarte mult.
Recomand această carte tuturor celor pasionați de publicitate.
Am fost acum câteva zile la open coffee, la întâlnirea când a venit și Cristi Manafu, iar una dintre replicile care a dominat a fost “orice se vinde”. Înafară de asta am mai auzit și câteva păreri interesante despre de ce în Europa merge doar piața de B2B, iar în state merge foarte bine și piața de B2C.
Open Coffee este o întâlnire de antreprenori din domeniul online ce are loc în fiecare joi în The vintage pub și la care se prezintă numeroase proiecte din domeniul online.
Această întâlnire a avut ca scop anunțarea evenimentelor ce vor avea loc sub umbrela NetCamp 2010. Pe lângă asta au fost prezentate și câteva proiecte destul de interesante.
Simt nevoia să detaliez câteva prescurtări folosite în text:
B2C = Business to Consumer
B2B = Business to Business
Înafară de jucării, bicicleta, cred ca a fost unul dintre primele cadouri care le-am primit când eram mic și a fost unul din lucrurile care mi-a adus multă satisfacție. Am foarte multe amintiri legate de bicicleta, și acum sunt nostalgic… îmi apar în minte zeci de imagini care mă leagă de această “invenție” minunată.
Din fericire văd cât mai multe evenimente/proiecte care încurajează folosirea bicicletei, ceea ce mă bucură foarte mult. Astăzi am apucat să testez programul StudentObike, am fost foarte mulțumit de bicicletele foarte confortabile pe care le au. Vă sugerez să încercați și voi.
În încheiere o să vă urez pedalat plăcut celor care ieșiți în mod frecvent cu bicicleta, și nu numai .
De ceva timp tot citesc articole de știri de pe stiridebine.ro. Îmi plac destul de mult. Nu știu exact dacă e din cauza că sunt știrile mai pozitive sau se referă la anumite subiecte.
PS: Nu m-a rugat nimeni să scriu asta deci nu e siteul vreunui prieten sau al meu. Doar îmi place
Exista oameni parcă strategic plasați în diverse locuri, gata să intre în vorbă cu tine, să te întrebe ce faci, de ce ai venit acolo și chiar ce planuri de viitor ai. Sunt oamenii aia care stau de vorbă cu vânzătorii despre orice altceva decât produsele care îi interesează, sunt uneori la bilete la CFR și țin toată coada în loc, ca să povestească amintiri angajatei de la casă. De multe ori curioși, caută cât mai multe informații despre cât mai mulți, dar fără să aibă nevoie de ele. De obicei ce caută în viață nu știu nici ei.
Oamenii ăștia sunt răspândiți pană și pe internet, sunt cei care deși nu te cunosc îți cer prietenia pe facebook, sau te trezești cu ei în lista de messenger întrebându-te cine ești.
Ei apar și încearcă să te rețină exact atunci când ești grăbit, ai multă treabă sau trebuie să ajungi repede într-un loc.
Iată că se sfârșește și această vacanță, pentru mine cea mai lunga vacanță din ultimii ani.
O vacanță în care am fost în mai multe locuri decât mi-am propus, locuri despre care o să scriu pe scurt, puțin mai târziu, dar până atunci o să mai vorbesc puțin despre vacanță. A fost o vacanță adevărată, în care nu am muncit și nu am lucrat la vreun proiect, doar m-am relaxat plimbat și amuzat. În toate aceste plimbări am cunoscut ceva oameni tari, cu care voi ține legătura în continuare. A fost foarte tare!
Acum urmează partea în care o să schițez puțin itinerarul ce arată cam așa: Cozia – Bușteni – Sighișoara – Eforie nord – Costinești – Botoșani – Plaiu foii – Corbi.
În continuare o să vă spun o mică poveste ce are legătură cu titlul de mai sus.
De câțiva ani încoace cât mai mulți oameni și-au făcut bloguri. Bloguri care au ajuns să fie destul de răspândite pe internet, și să devină o importantă resursă pentru reclamă. Pentru că este destul de greu să plătești ca reclama ta să apară pe câteva zeci sau sute de bloguri, oamenii isteți au gândit o altă metoda pentru asta. Asa au apărut concursurile pe bloguri de genul “Scrie pe blog despre evenimentul x și vei câștiga o invitație gratuită”, iar cum oamenii care scriu pe blog sunt persoane foarte sociabile, acceptă ușor acest târg.
În acest fel toată lumea e fericită, deținătorii de bloguri câștigă diverse avantaje iar advertiserii reclamă. Şi uite așa se sfârșește încă o poveste cu happy end.
Îmi e puțin rușine să spun că am citit această carte abia acum, dar trecând peste asta mi s-a părut o carte foarte interesantă. Pentru început trebuie să precizez că întotdeauna am fost pasionat de zbor și aparate de zbor, probabil ăsta este și motivul pentru care am ales această carte.
Cartea începe prin descrierea unei fascinate călătorii pe care doctorul Fergusson avea să o facă, traversând Africa de la est la vest. Autorul descrie amănunțit soluțiile neconvenționale pe care personajul principal, Samuel Fergusson, le găsește ca rezolvare a multor probleme apărute înainte de călătorie și în timpul acesteia.
Fergusson ia cu el doi prieteni, Kennedy un scoțian pasionat de vânătoare, care la început încerca să îl convingă să renunțe la călătorie și Joe servitorul său. Pe parcursul călătoriei cei trei călători s-au arătat foarte pricepuți în a scăpa din încurcături.
În cele cinci săptămâni cei trei călători trec prin multe aventuri printre care naufragiul în mijlocul deșertului, spargerea balonului de către niște vulturi și aruncarea în apă a lui Joe pentru a salva balonul.
Călătoria se sfârșește în Senegal când reușesc cu greu, să scape de membri unui trib ce îi urmăreau de ceva vreme.
Cartea este împărțită în 44 de capitole, fiecare capitol având un mic rezumat reprezentat de câteva subtitluri. În unele locuri autorul folosește tehnici descriptive ce par să facă parte dintr-o lucrare documentară, conținând multe date și nume ale celor care au călătorit prin locurile respective.
Sper că va plăcut aceasta mică recenzie. Aștept să îmi spuneți și voi ce ați mai citit.
Săptămâna trecută am fost într-o echipă care trebuia să facă o campanie de publicitate neconvențională, și mi-am adus aminte de o mică poveste în legătură cu asta, pe care vreau să o scriu.
La începutul anilor 50 o fabrică de bere din Irlanda, pe vremea aia una dintre cele mai mari, a încercat o nouă metodă de publicitate, o carte cu recorduri. În august 1955 a apărut prima ediție, iar în decembrie ajunsese pe locul întâi al vânzărilor din domeniu în Marea Britanie. De atunci în fiecare an apare o altă ediție ce conține și noile recorduri. Așa a apărut cartea recordurilor, Guinness World Records, carte care nu doar că a promovat fabrica de bere, dar a și reușit să devină o afacere la rândul ei.
Am fost acum o săptămâna la o conferință despre branding, ținută de Adrian Mironescu în cadrul concursului GREPIT (Grupul Elevilor Pasionați de IT), unde am văzut un film de animație interesant ce arată cam câte loguri vedem noi zilnic. Nu mai lungesc vorba și vă las să vizionați un trailer:
Sper ca va stârnit curiozitatea să vedeți întregul film. Vă urez vizionare plăcută și aștept să îmi spuneți dacă v-a plăcut.
Sunt unele momente în care apropierea unor anumite date creează o stare de agitație, și încet încet descoperi că aglomerarea evenimentelor în jurul acelor date este din ce în ce mai mare, ca o lista de cumpărături pentru Crăciun. Timpul parcă se comprimă, trece în ritm alert. Decizii de câteva secunde acum durează parcă o veșnicie. Nu apuci să faci prea multe, gândurile se învârt în capul tău ca într-un carusel și lucruri care altă dată te frământau și făceau nefericit acum sunt ca și uitate.
În astfel de momente o mică pauză, nu te poate trage prea mult înapoi și de cele mai multe ori chiar ai nevoie de câteva clipe în care să savurezi o cafea, să respiri aer proaspăt și să admiri cum vântul mișcă crengile copacilor.
Şi toată starea asta trece încet, o dată cu lucrurile care au adus-o…
Se știe că cel mai de curând, lansat, produs al celor de la Apple, IPhone 4, are foarte multe defecte de fabricație și proiectare, și totuși suficient succes în cât sa fie cumpărat ca pâinea caldă…
Am dat astăzi de o știre cu titlul “Samsung lovește imaginea Apple”, o lovitură de marketing, una destul de interesantă, zic eu.
Cum oamenii se tot plângeau de defectele telefonului proaspăt achiziționat, cei de la Samsung s-au gândit să promoveze proasta calitate a produsului concurentei. Cum au făcut asta? Destul de simplu, au intrat pe twitter și au selectat dintre oamenii care și-au postat nemulțumirile legate de telefon, și i-au contactat pentru a le trimite, gratuit, un telefon Samsung. Mie mi-se pare o mișcare strategică destul de isteață… voi ce spuneți?
Nu știu cu ce să încep acest post. Poate că aș putea povestii cum a fost la munte sau cu barca prin Herăstrău, ce am mai văzut sau ce am mai citit, însă parcă toate astea au fost prea de mult și sunt blocat de multe planuri și idei ce aș vrea să le realizez de acum încolo . A trecut prima lună și am făcut mai multe lucruri decât mă gândeam că voi face. A fost un început frumos, deși cele mai importante lucruri ce le aștept de la vacanța asta încă nu s-au întâmplat.
Dacă atunci când nu avem vacanță dormim la serviciu, tragem de timp sau chiulim de la cursuri, vacanta e făcută parcă special ca să nu poți face asta, nici dacă ai vrea, însă tot ea ne dă acea stare de bine, în care nu ne mai gândim la ce avem de făcut mâine, sau că nu am terminat task-urile pentru ziua de astăzi și se apropie încheierea programului. O stare parcă de profundă nepăsare în care suntem foarte atrași de orice activitate socială sau de relaxare. Cam așa a fost și la mine, am fost în excursii, am stat afară… + multe alte activități.
M-am întors de la Sighișoara, de la festivalul de artă medievală cu o impresie foarte bună. Aparent nu am stat mult, doar o zi, dar a fost suficient timp în care am probat piese din îmbrăcămintea de război și arme, am imprimat hârtie, am vizitat cetatea și muzeele, am văzut lupte și ritualuri medievale, am aplaudat la concertul unei trupe din Brazilia, mi-am clătit ochii la un spectacol de fachirism, am ras de doi clovni magicieni amuzanți și am admirat artificii.
Mi-a plăcut foarte mult evenimentul ce mi-a umplut ziua, și totuși ce am enumerat mai sus au fost doar activitățile la care am participat pe toata durata lor .
Întâlnim și vedem zi de zi, zeci, sute de persoane, care le cunoaștem sau nu, cu unele ne dorim să vorbim mai mult sau mai puțin, în funcție de fiecare. Unele din ele sunt persoane în care ne regăsim anumite idei, pasiuni și dorințe. Ele sunt persoanele pe care le consideram tari, cu care am vrea să stăm cât mai mult, de la care am vrea să auzim cât mai multe și am vrea să le împărtășim multe lucruri. De-a lungul anilor descoperim mai multe astfel de persoane, care se schimbă odată cu vârsta, preferințele, dorințele și idealurile noastre. Pentru mine o persoană care mi-a trezit dorința de a o cunoaște este Radu Georgescu, un antreprenor din domeniul IT, domeniu de care am fost interesat în ultimii ani. Nu l-am cunoscut personal, doar i-am citit blogul care mi-a stârnit interesul. Mi-a plăcut foarte mult modul în care vede anumite lucruri, de la viața de familie până la detalii din businessuri IT. Şi asta nu este decât una dintre multele mele dorințe legate de oameni.
Astăzi scriu despre ceva ce folosim în fiecare zi, și care poate să facă mai multe lucruri decât am vrea sau ne-am aștepta să facă. Este vorba despre simpla gumă de mestecat. Să începem prin a analiza puțin evoluția:
Prima gumă de mestecat a apărut în 1869. În 1928 a apărut guma dubble bubble prima gumă din care se puteau face baloane
Ceva mai recent, în ultimii 10 ani acest produs a evoluat cam așa (cel puțin așa văd eu ) :
La început era un luptător înrăit împotriva cariilor, pe parcurs a ajuns să poată face și următoarele lucruri (cel puțin dpdv al advertisingului):
Poate să ne curețe dinții (gata cu periuțele de dinți! ), să ne împrospăteze respirația, să ne albească dinții (în ritmul ăsta nu o să mai avem nevoie de dentiști), și nu în ultimul rând ne ajută să cucerim cea mai draguță fată din autobuz (nu mai avem nevoie de Cupidon).
Mai nou ne stimulează simțurile și ne creează diverse senzații (înlocuiește substanțele halucinogene).
Hmm… destul de multe pentru o guma de mestecat. Să fie oare evoluția tehnologica de vină sau doar un exces de advertising? Voi ce părere aveți?
A trecut o săptămână de când nu am mai scris… timp în care m-am relaxat , (am făcut o scurta ieșire în Vâlcea, am fost la o prezentare, etc. ). Astăzi o sa va povestesc despre o parte din ziua mea de vineri.
Printre multe activități am ajuns și la Bookfest, cel mai mare târg de carte la care am fost până acum. Am văzut cărți interesante din multe domenii, și cam de la toate editurile de prin țară . Se pare că nu mi-au fost suficiente câteva ore, pentru a gusta câte puțin din toate cărțile care mi-au atras atenția, și multe alte ce m-ar fi interesat, dar la care nu am ajuns. Partea bună e că nu m-am întors cu mâna goală, m-am întors cu multe din cărțile interesante, și cu o impresie plăcută .
Voi la ce evenimente ați mai fost, și ce ați mai văzut?
Eu și fratele meu avem o pasiune în comun. Avioanele, mai exact zborul. Am fost de curând invitat de el, la un meeting aviatic organizat de Aeroclubul României, cu ocazia împlinirii a 60 de ani de existență. Am fost, am văzut, mi-a plăcut . Mi-am adus aminte că România este singura țară din Europa unde se pot face cursuri de zbor gratuit.
Cu ocazia asta vă transmit și vouă. Dacă doriți să vă înscrieți la cursuri de zbor gratuit trebuie să aveți între 16 și 21 de ani . Lista cu aerocluburile teritoriale o găsiți aici(http://www.aeroclubulromaniei.ro/) .
Într-un post trecut am scris despre o carte care m-a impresionat, iar acum m-am hotărât sa revin cu o recenzie despre această carte.
Visele lui Einstein
Cartea, Visele lui Einstein reprezintă primul roman al lui Alan Lightman, fizician atras și de literatură, ce înainte de acestă carte a publicat atât articole științifice în reviste de specialitate, cât și eseuri scurte în reviste literare.
Cartea este structurată asemenea unui jurnal împărțit în patru parți despărțite de scurte interludii ce redau anumite momente petrecute de Einstein alături de prietenul sau Besso. Intervalul surprins de acest jurnal este aprilie-iunie 1905. Fiecare notă de jurnal reprezintă câte o idee despre funcționarea timpului, despre cum acesta poate să fie unic sau să se repete ca într-o buclă, să stea pe loc sau să se grăbească, să fie finit sau infinit, continuu sau discontinuu. Toate aceste idei sunt transpuse prin intermediul întâmplărilor și oamenilor, reprezentând viziunea fizicianului despre cum ele ar putea transforma viata oamenilor și cum s-ar adapta aceștia la diferite situații. Oare cum ar trai omul dacă nu ar avea memorie, nu și-ar amintii trecutul, probabil pentru el fiecare pas ar fi primul, fiecare sărut ar fi primul sărut, fiecare lucru l-ar face pentru prima dată ar fi lipit de prezent.
Alături de aceasta, cartea conține multe alte idei imaginate fiecare alături de consecințele ei.
Viața trece repede iar inima Bucureștiului bate altfel, aici totul e diferit, sunt foarte multe de făcut, nu vrei să-ți scape nimic, și întreaga ta existentă își lasă urma în cât mai multe locuri. Îți dorești asta. Ești ca o minge de tenis înmuiată în cerneală, încerci să ajungi peste tot, să lași cât mai multe pete pană când terenul devine albastru, să simți că nu ți-a scăpat nimic. Atunci când un prieten iți povestește că a fost la un eveniment, iți pare rău că nu ai fost și tu. Încerci să iți promiți că pe următoarele nu o să le mai ratezi. Trece o zi, trec două, orașul trăiește cu același ritm…
Astăzi am redescoperit sportul, mă refer la sportul de echipa pe care nu prea l-am practicat eu în ultimii ani. Știu, asta e foarte rău. Nu încerc să caut motive pentru care nu am făcut asta. Însă partea buna e ca totuși am făcut ceva mișcare în ultimul timp, alergând de la un eveniment la altul, de la cămin la facultate și după autobuzul de la RATB . Lăsând gluma la o parte chiar m-am bucurat ceva de proiectul “La Pedale” prin care poți să împrumuți gratuit o bicicleta în cele mai multe parcuri(Kiseleff, Tineretului, Herăstrău și altele), eu fiind mare fan al bicicletei . Cam atât pentru astăzi .
Am fost acum două săptămâni la un alt eveniment interesant “Curățenia de primăvară”, am aflat de el de la o prietenă care s-a ocupat de organizare. Ce m-a surprins a fost amploarea evenimentului, foarte mulți tineri dornici să ajute natură, au venit cu bateriile încărcate, iar organizatorii au fost foarte bine pregătiți pentru acest eveniment care a avut loc în mai multe orașe simultan. La final a rămas o gradina botanică proaspăt curățată ce își așteaptă vizitatorii, și multe poze .
Astăzi publicitatea invadează din ce în ce mai mult viețile noastre, și de multe ori ne simțim sufocați de reclame, încercăm sa le evitam, le ignoram, dam pagina mai departe, schimbam canalul la TV, instalam programe care să oprească afișarea reclamelor pe siteuri. Se pare că unii dintre noi, așa ne-am adaptat la avalanșa de reclame, însă de multe ori exista reclame care ne plac, ne atrag, pe care le căutăm și le arătăm prietenilor, așa numitele virale. Sunt acele reclame care ne creează o stare diferită, o emoție, ne surprind și ne fac să zâmbim. În continuare vă las să savurați câteva astfel de reclame.
Dacă v-au plăcut vă invit să puneți link-uri și la altele de genul asta pe care le-ați văzut.
Scriu acest post gândindu-mă la cartea pe care tocmai am citit-o. O carte care m-a captivat, o carte despre oameni și timp. Cartea despre care scriu se numeşte Visele lui Einstein(Einstein’s Dreams), o carte plina de idei redate într-un mod emoționant.
Știu ca și voi ați citit cărți la fel de interesante și fascinante. Aștept să îmi povestiți despre ele și sa mi-le recomandați.
În ultima vreme am văzut și am participat la multe evenimente interesante realizate de diverse organizații, multe dintre ele ONG-uri.
O idee foarte interesantă mi s-a părut proiectul Biblioteca Vie, un eveniment în cadrul căreia vizitatorii(ca și cititori), puteau să aleagă oameni din categorii diverse, de la funcționari publici și pensionari pană la homosexuali și deținuți, să vorbească cu ei(sa îi citească) timp de câteva zeci de minute, durata de împrumutare a “cărților”.
A fost o idee care m-a atras, am participat la eveniment și a fost o experiență interesantă în care am cunoscut oameni diferiți pe care altfel nu știu în ce împrejurări aș fi putut sa îi cunosc.
Sunt convins că există multe astfel de evenimente, la care ați participat și voi, aștept să îmi povestiți despre ele.
.
dar asta e, examenele vin și trec (cu bine, sper).
.
