Cinci săptămani în balon

Îmi e puțin rușine să spun că am citit această carte abia acum, dar trecând peste asta mi s-a părut o carte foarte interesantă. Pentru început trebuie să precizez că întotdeauna am fost pasionat de zbor și aparate de zbor, probabil ăsta este și motivul pentru care am ales această carte.

Cartea începe prin descrierea unei fascinate călătorii pe care doctorul Fergusson avea să o facă, traversând Africa de la est la vest. Autorul descrie amănunțit soluțiile neconvenționale pe care personajul principal, Samuel Fergusson, le găsește ca rezolvare a multor probleme apărute înainte de călătorie și în timpul acesteia.

Fergusson ia cu el doi prieteni, Kennedy un scoțian pasionat de vânătoare, care la început încerca să îl convingă să renunțe la călătorie și Joe servitorul său. Pe parcursul călătoriei cei trei călători s-au arătat foarte pricepuți în a scăpa din încurcături.

În cele cinci săptămâni cei trei călători trec prin multe aventuri printre care naufragiul în mijlocul deșertului, spargerea balonului de către niște vulturi și aruncarea în apă a lui Joe pentru a salva balonul.

Călătoria se sfârșește în Senegal când reușesc cu greu, să scape de membri unui trib ce îi urmăreau de ceva vreme.

Cartea este împărțită în 44 de capitole, fiecare capitol având un mic rezumat reprezentat de câteva subtitluri. În unele locuri autorul folosește tehnici descriptive ce par să facă parte dintr-o lucrare documentară, conținând multe date și nume ale celor care au călătorit prin locurile respective.

Sper că va plăcut aceasta mică recenzie. Aștept să îmi spuneți și voi ce ați mai citit. 🙂

Anunțuri

4 thoughts on “Cinci săptămani în balon

  1. E foarte draguta cartea domnului Verne, ca de altfel toate cartile lui. Am reusit si eu sa ii citesc foarte multe pe parcursul scolii si uneori imi e dor parca de o aventura pe vapor sau pe o insula.

    Inainte sa intru pe blog, am crezut ca urma sa citesc despre concursul de la Orange, dar ma bucur ca mi-ai reamintit povestea! Sa ne mai impartasesti si alte impresii despre ce carti vei mai citi!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s