Fericirea nu e bună

Poate că titlul e cam dur, însă de multe ori când suntem fericiți uităm de lucruri simple care peste un timp ar putea avea o importanță mare și rămânem să savuram fericirea. Fericirea ne face neproductivi. Dacă majoritatea acțiunilor făcute de noi este determinată de stimuli atunci ceea ce numim fericire este un antistimul. Poate e din cauză că fiind fericiți nu mai avem motivație să mergem mai departe și nu vedem mai departe de fericirea noastră.

Ce e fericirea?

Pentru că tot am ajuns să vorbim despre fericire, am încercat să îmi dau seama din ce este compusă și am ajuns la următorul rezultat:

fericire = confort + altceva

Unde confort, reprezinta un minim de confort, am putea spune chiar lipsa inconfortului, nu cred că poți fi fericit dacă tocmai ți-ai rupt piciorul și ai niște dureri groaznice. Tot aici consider că intră și aspectele materiale, iți cresc confortul, care nu este suficient pentru fericire deci se poate spune și că banii n-aduc fericirea.

Altceva, e foarte greu de definit, dar tind să cred că este o stare de confort sufletesc. Încă nu am o imagine atât de clară cât să pot face o descriere, dar dacă aflu ceva vă spun. Cam atât pot să spun despre factorul ăsta, dar aștept să aud și părerea voastră poate iese ceva 😉

PS: Nu sunt un fan al curentului EMO și nici al depresiilor.

Anunțuri

4 thoughts on “Fericirea nu e bună

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s